Transcendența timpului

 

Conceptualizarea și abstractizarea timpului, măsurarea timpului, fizica timpului, filozofia timpului, universul timpului, mitologia timpului, religia timpului, istoria timpului… Câteva abordări ale unui vector abstract, de maximă importanță, timpul pământean. Este util și necesar doar în spațiul planetei pe care o populăm. Aceste multiple planuri de abordare a timpului au relevat atât nivelul cunoașterii umane la momentul “X”, dar și diversele etape ale dezvoltării actualei civilizații. Voi folosi o simulare teoretică simplistă și pragmatică. La nivelul simțului comun al cunoașterii cred într-un impact accesibil al înțelegerii demersului.

Sunt relevante cunoștințele avansate ale unor popoare antice: egiptenii, sumerienii, fenicienii, aztecii, maiașii, incașii,geto-dacii…. Coordonatele axiomatice de referință au fost aceleași. Pamântul, Soarele și sistemul nostru solar,  stele de pe bolta cerească…. S-au stabilit cu certitudine pe axa timpului nostru doi vectori de referință: anul și ziua pamânteană. Celelalte subdiviziuni ale timpului (șapte în total) au unele conotații diferite privind măsurarea exactă a acestora, denumirea unor subdiviziuni, etc. pe parcursul devenii noastre istorice. Spre exemplu, o secundă reprezintă “durata a 9 192 631 770 de perioade ale radiației ce corespunde tranziției dintre cele două niveluri hiperfine ale stării fundamentale ale atomului de cesiu 133 în repaus la temperatura de 0 K.” /1/ Toți am înțeles!

Demersul meu a indentificat și două concepte mai puțin utilizate în diversele analize. Așadar avem, Anul Pământean, Anul Sothic și Marele An (mișcarea sistemului nostru solar în jurul celor 12 constelații zodiacale – 25290 ani pământeni). Anul Sothic important la egipteni (1460 ani) asigura sincronizarea ciclului lor anual marcat de apariția lui Sirius… Părerile specialiștilor și cercetătorilor nu sunt întotdeauna simetrice. Conform unor cercetări, primul an sothic al egiptenilor a fost în 11451 î.H., care se suprapune cu încheierea celui de al treilea ciclu al Marelui An. În acel an, Calea Lactee (“fluviul sufletelor”), se suprapunea, în oglindă, Nilului. Fenomene astronomice precise permit un anumit tip de cuantificare a timpului, în timp ce mitologia egipteană ne avertizează că la acea dată (suprapunerea Anului Sothic cu încheierea unui ciclu al Marelui An) permitea Sfinxului, orientat spre est să privească spre o nouă eră, cea a Leului.* Chiar dacă exactitatea unor coordonate astronomice invocate este precisă, evenimentele naturale ți societale la nivel pământean, cu caracter predictibil, ce se vor derula în următorul interval de timp sunt relativ puțin cunoscute. Există explicații? Mentalul uman are capacități insuficiente în descifrarea mentalului celest. Nu este o dispută, mentalul uman vs mentalul celest, ci doar o neputință umană pe calea infinită a cunoașterii. În același context, profețiile religioase și cele laice din toate timpurile conexează diverse catastrofe globale (tipurile acestora nu sunt precizate) cu impacte majore asupra diverselor civilizații umane, cu anumite evenimente astronomice, inclusiv cu anumiți Ani Sothici sau Marele An. Să ne reamintim previziunea maiașă. Sfârșitul lumii la începutul anilor 2000! Nu s-a întâmplat! Dar, dacă, spre exemplu, acceptăm o marja de +/- 0.3 % dintr-un Mare An suntem într-o marjă de posibilă așteptare… În ultima perioadă au reînceput să apară noi profeții sau predicții pe acest subiect.

Discursul prezentat poate să inducă o stare certă a limitelor cunoașterii noastre. Această percepție a mentalului uman asupra timpului pământean ne împinge să excludem un anumit tip de rațiune și abstractizare. Dacă părăsim, din variate motive Pământul, ne vom afla într-un vid temporal major. Conceptualizarea timpului pământean s-a realizat prin raportare la evenimente astronomice sau corpuri cerești (planete, soare, sisteme solare, galaxii, etc.). În toate componentele universului fundamental fizic nu există coordonata timp. Deci, noi raportăm timpul nostru  la o infinitate materială cosmică atemporală. Logica ne sugerează: premize adevărate, concluzii adevărate. Nu suntem în această situație. Suntem într-o capcană gnoseologică. Doar trăim în lumea cu trei dimensiuni… Poate că un exemplu ar fi relevant. Să presupunem că o persoană trăiește optzeci de ani pământeni, echivalentul a aceluiași număr de rotații a Pamântului în jurul Soarelui (29200 de zile pământene).  Să ne imaginăm, prin reducere la absurd, că aceeași persoană poate trăi pe planeta Pluto tot 80 de ani. Pluto realizează un ciclu complet în jurul Soarelui în 88 de  zile pământene. Plasarea omului pe oricare dintre planetele sistemului nostru solar, prin raportare la  informațiile temporale specifice nouă, va crea diferențe semnificative în calcularea vârstei acelor persoane.

Acest impediment major este generat de imposibilitatea înțelegerii de către mentalul uman a structurii și funcționalității universului fundamental fizic. Acolo, nu spațiul și timpul în accepțiunea umană contează (pentru că ele nu există). Instant și concomitent sunt principiile la care ar trebui să ne raportăm. Omul și pământul nu sunt un produs al mentalului celest, ci o parte a universului fizic fundamental. La acele principii de funcționalitate universale trebuie să ne raportăm și noi.

Trebuie schimbată paradigma. Nu putem călători pe o axă a timpului care nu există. Să schimbăm ordinea de referință. Nu de la Pământ spre universul fizic fundamental, ci de la acesta spre planeta noastră.” Obeliscul negru este o capodoperă unică, cu o simbolistica reala puternica.… Obeliscurile negre erau o artefacte originare( probabil din Netherilul antic) cu puteri greu de inteles,  Cea mai importantă și mai puternică putere asociată cu obeliscurile a fost capacitatea de a modifica timpul și realitatea. Au ramas indicii vitale în proiectarea si construirea piramidelor. O parte din opiniile specialistilor  converg catre ipoteza ca anticii nu aveau asemenea capabilitati. Un punct de referinta esential, coordonatele. Viteza luminii este de 299.792.458 metri pe secundă, iar coordonatele geografice pentru Marea Piramidă sunt 29.9792458°N. ***

Eufemistic, cosmosul în întregimea sa asigură controlul și echilibrul fizic, energetic, gravitațional, genetic… asupra Pământului. Mai mult ca sigur unele culoare multidimensionale  de frecvențe diferite sunt deja ocupate… Ce le rămâne ființelor umane? Controlul transplanetar, statusul social de la începutul civilizației….

Vi se pare întâmplător sau nu că diversele popoare antice, dispuse pe întreg mapamondul au utilizat aceleași instrumente și referințele cosmice amintite pentru a structura timpul pământean? Singuri, ajutați…Ipoteza de lucru invocată este că, după mii de ani pământeni sothici, din perspectiva existențialității universale, suntem aproape de punctul de plecare cu privire la timpul terestru.

Argumente de final

Creierul uman reacționează instantaneu și simultan la toți stimulii primiți din exterior prin  intermediul senzorialului. Aceeași reacție o regăsim și în cazul nevoilor individuale exprimate în forme diferite. Afirmațiile se circumscriu tuturor ființelor umane. Principiile sunt identice cu cele de funcționare ale universului fundamental.

Specialiștii susțin că în actuala structură fiziologică a ființelor umane, doar 10% din capacitatea creierului uman este folosită. Această stare de fapt limitează cunoașterea doar în spațiul tridimensional și rezidă din proiecția  ADN-ului uman. Doar un alt tip de ADN ne-ar permite să creștem zona de activitate a creierului și extinderea capacităților senzoriale. Ca o ipoteză de lucru, 20% din activitatea  curentă a creierului ar fi suficientă să „vizualizăm” undele magnetice și gravitația, iar un pas la stânga sau la dreapta ne-ar plasa în lumile paralele existente. Toate îndoielile noastre s-ar spulbera.

Textul reprezinta punctul de vedere al autorului

  1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Secund%C4%8
  2. * Vezi J. Black, Istoria secretă a lumii.

** Sursa imaginii: https://gazetadechisinau.md/2020/03/23/omul-si-timpul-sau/

***) Vezi:https://www.ancientaliensdebunked.com/the-pyramids ;W.Raymond Drake, Zei si astronauti inVechiul Orient, Editura CarteaRomaneasca,2021, pp.140-198;Erich von Daniken, Zeii nu ne-au parasit niciodata, Editura Lifestyle, 2018, pp.66-97

Dr. Velemir Radovan

Sociologist – University of Bucharest, Faculty of Philosophy, Sociology specialization. PhD. in Social and Political Sciences – Sociology, University of Bucharest.

Jobs in public institutions, education, research. . Publications: books, research, studies, essays.

GRAND KNIGHT AND DEPUTY OF THE DELEGATION OF ROMANIA at ♛ Royal House of MacDonnell Lamont Couto d’ Chandos ✠ 

Ambassador at ♛ Royal House of MacDonnell Lamont Couto d’ Chandos , The Military Order Templar Knights of the Lords Lamont Couto, SOVEREIGN ORDER UK

Global Goodwill Ambassador; Humanitarian Sociologist

Post Views: 860