Schimbările sociale și amurgul revoluțiilor sociale

Schimbările sociale au reprezentat un subiect, dar și un concept analizat atât de sociologie, cât și de diverse domenii asociate sau complementare tipurilor de intervenții teoretice: istorie, politologie, psihologie socială, psihologia mulțimilor, economie politică, etc. Schimbările sociale au vizat un stat, o zonă geografică, un continent sau alte delimitări geografice, cu două puncte de interferență: vectorii interni ai fenomenului social, precum și vectorii externi, în diversitatea coordonatelor lor. Elemente gnoseologice fundamentale s-au conturat în diverse modele sociologice, cu referiri la schimbări și conflicte sociale, revoluții sociale. A. Comte, K. Marx, T. Parsons, M. Weber, P. Sorokin, R. Merton, A. Giddens sunt doar câteva nume de referință. Indiferent de context sau autor, sociologia schimbărilor impune o analiză a factorilor dintr-o stare X, care evoluează și se transformă într-o stare Y. J. Baechler ne propune realizarea unei schimbări sociale în patru faze: deriva, evoluția, revoluția și mutația. (1) În orice construcție conceptuală, cu referire la schimbarea socială este obligatoriu să recunoști diversitatea cazurilor de schimbare, complexitatea proceselor sociale, analiza fenomenelor și tipurile de interacțiune existente. (2)

Într-o zonă temporală relativ apropiată se înscrie și “Primavara Arabă” ( 2011) care a fost promovată mediatic ca o revoluție. Conceptual și pragmatic, ea a reprezentat pentru unele țări instalarea haosului ( Libia, Siria) indiferent de motivațiile de ordin politic, militar sau geopolitic. Unele țări arabe nu au fost afectate deloc ( Maroc, Algeria, Iordania). A existat și o excepție –  Egiptul. Inițial, organizația islamistă Frații Musulmani cucerește puterea, după manifestări de stradă masive și ciocniri violente cu organele de ordine. Mubarak, fostul președinte este arestat și i se intentează o serie de procese. Într-un final, Armata egipteană intervine și elimină Frăția musulmană de la putere. 

Acest experiment arab nu a reprezentat nici măcar o tentativă de revoluție. Se doreau schimbări politice doar în unele țări arabe, interesele fiind diverse și multiple. S-a încercat și o formă de manipulare mediatică. Orice revoluție conferă un anumit tip de legitimitate noii puteri. Schimbarea rămâne doar schimbare.

Revoluțiile au reprezentat forme de rezolvare a unor crize majore în zone și etape diferite ale evoluției umane. Revoluțiile au permis înlocuirea bruscă și violentă a unui sistem politic, economic și social, cu altul. Indiferent de mijloacele utilizate în atingerea scopurilor. Istoria consemnează ca evenimente majore următoarele revoluții: engleză, americană, franceză și rusă. (3) Demersurile teoretice s-au raportat în general la paradigmele revoluțiilor franceză și rusă. A. Giddens identifică trei modele ce explică fenomenul revoluției ca atare: teoriile lui K. Marx, J. Davies și C. Tilly. (4)

Conceptul de revoluție a constituit subiect de analiză și pentru alte domenii ale cunoașterii. Istoricul german I. Geiss evocă faptul că “efectele pe plan extern ale revoluției franceze aveau să fie considerabile. Spre deosebire de revoluția engleză, cea franceză nu avea să rămână un fenomen izolat, manifestându-și influența într-un spațiu considerabil lărgit…” (5) J. M. Greer în a sa Enciclopedie a Societăților Secrete și a Istoriei Ascunse** subliniază că în cazul revoluțiilor americane, franceze sau ruse a existat o anumită interferență a societăților secrete, discrete ( francmasonerie) sau oculte cu fenomenele revoluționare, chiar dacă, nu întotdeauna, în derularea evenimentelor revoluționare, s-a putut puncta cu precizie rolul și locul acestora. Din perspectiva filozofiei politice ”conservatorismul, reformismul, revoluția sunt cele trei orientări pe care poate să le îmbrace acțiunea politică” (6). Prin raportare la cele mai importante evenimente cu impact la nivel global, P. Miquel include și revoluția franceză (7), iar în perspectiva unei istorii ceva mai recente (1989 – s.n.), “principalii factori ai distrugerii imperiului stalinist din Europa Centrală și Răsăriteană au fost Gorbaciov și dezastrul economic”. (8)

Abordări multidisciplinare, concluzii oarecum diferite, dar complementare în înțelegerea mecanismului social aflat în spatele unei revoluții sociale. ”A explica un fenomen social, înseamnă adesea a arăta ce poate fi văzut ca fiind efectul neurmărit al unor acţiuni raţionale”. (9) Revoluţia este prin forma de manifestare, amplitudine, durată şi consecinţe un fenomen social. ”Experienţele dobândite nu expiră niciodată. Ele sunt doar şlefuite şi adaptate nevoilor, indiferent de tipul şi structura actorului social. Să recitim încă odată, cu atenţia şi priceperea necesară, citatul din textul reputatului sociolog R. Boudon (1998), în condiţiile în care masele sunt amorfe, impersonale şi incapabile să realizeze proiecte şi strategii revoluţionare. ”Acţiunile raţionale” aparţin altora!” (11)

 

POSIBILE ÎNTREBĂRI

 

  • Evoluție, criză, revoluție mai reprezintă concepte operaționale, ce se pot alătura, pentru realizarea unor schimbări majore într-o zonă sau alta a lumii?
  • În cazul unui răspuns afirmativ, revoluția este percepută ca un scop sau ca un mijloc?
  • În noua ordine mondială, în care globalizarea își are coordonatele bine conturate, asistăm, de facto, la o dizolvare semantică și operațională a conceptului de revoluție socială, reîntorcându-ne, în ceea ce privește evoluția noastră, la ceva de genul perpetuum mobile social de speța a-I-a?

În ce măsură diverse analize, studii, rapoarte, lucrări, cercetări realizate în ultima parte a secolului XX (Ex: Rapoarte ale Clubului de la Roma, A. Toffler – Șocul viitorului, Al treilea val, S. Huntington, Ciocnirea civilizațiilor, etc.) au putut oferi premize, certitudini parțiale, ipoteze de lucru care să permită construirea unor proiecții sau chiar predicții rezonabile privind schimbările majore de la începutul mileniului trei?

                Opinez că simbolistica conceptuală a revoluției sociale pe scara devenirii umane și-a încheiat în cea mai mare măsură mandatul, ca modalitate de schimbare radicală și creșterea permisivității unui nou model de evoluție socială în spectrul economico-social și politic, în sensul dorit. Nu este posibilă o confuzie (voită sau nu) între diversele forme ale mișcărilor revoluționare (dacă ele există într-adevăr, în diversele zone ale lumii) cu conceptul de revoluție socială, ale căror paradigme reprezentative le regăsim în revoluțiile franceză și rusă.

 

Divergențele de ordin geopolitic și geostrategic din lumea contemporană ce se pot manifesta în diverse coordonate (conflicte, interese contradictorii, războaie locale, etc.) nu sunt subsumate revoluțiilor sociale, chiar dacă există o anumită tentație de introducere a acestora în jocurile de putere din diversele părți ale globului, prin raportare (în special) la percepția mentalului colectiv.

Textul reprezintă punctul de vedere al autorului.

Bibliografie

1) J. Beechler, Dicționar de sociologie, Larousse, Editura Univers Enciclopedic, 1996, pp. 237-239
2) A se vedea, B. Valade, Schimbare socială, în vol. Tratat de sociologie, Editura Humanitas, 1997, pp. 356-392
3) *Este necesară o delimitare distinctă între mișcările revoluționare și conceptul de revoluție.
4) A. Giddens, Sociologie, Editura All, 2001, pp. 540-548
5) I. Geiss, Istoria lumii, Editura All, 2012, p. 440
**A se vedea, J. M. Greer, Enciclopedia societăților secrete și istoria lumii ascunse, Editura All, 2009, pp. 463-468
6) B. Valade, op. cit. p. 391
7) P. Miquel, Evenimente cruciale ale istoriei, Editura Lider, 2002, pp. 88-107
8) P. Calvacoressi, Europa de la Bismark la Gorbaciov, Editura Polirom, 2003, p. 
9) R. Boudon, Efecte perverse și ordine socială, Editura Eurosong&Book, 1998, p. 7
10) Alte perspective asupra problematicii revoluțiilor sociale: J. Foran (coord.), Teoretizarea revoluțiilor, Editura Polirom, 2004; V. Radovan, Revoluția din manual, http://www.asociatia-zamolxe.ro/node/800; M. L. Rouquette, Despre cunoaşterea maselor, Ed. Polirom, 2002.
11) V. Radovan, op. cit. p. 3

Velemir Radovan

Velemir Radovan

Sociologist, University of Bucharest, Faculty of Philosophy, Sociology specialization. Phd. Sociology, University of Bucharest, PhD, Social and Political Sciences. Postgraduate in public administration / civil servants driving /, Organizational Management, National Institute of Administration, Bucharest. DIPLOME POSTUNIVERSITAIRE DE SPECIALISATION EN'' POULATION ET DEVELOPPEMENT'', CENTRE DEMOGRAPHIQUE O.N.U.-ROUMANIE. Certificate diploma, Three-step training program for social child protection specialists, USAID, WORLD LEARNING CHILDNET PROGRAM, UNICEF, CRIPS. Certificate of Developer, DFID, MMSS,BIRKS SINCLAIR&ASSOCIATESLTD.. Other certifications: Project manager. Trainer. Mediator. Expert in social work. . Measuring poverty and social exclusion. Fundamentals of Public Administration. Social Management. Social services development.
Global Goodwill Ambassador. Humanitarian. Sociologist, Head of Department, Executive Director, General Manager, Labour and Social Security Service, Olt County, ROMANIA. Associate Professor, University of Pitești, Romania.. RESEARCHER, IRSOP-MARKET RESEARCHCONSULTING Ltd., Bucharest. Expert, Birks Sinclair & Associates Ltd, Ministry of Labour, DFID. Member, Executive Secretary, COMMISSION FOR PROTECTION OF THE RIGHTS OF CHILDREN. Executive Secretary, Demography County Commission, OLT. Publications: BOOKS, RESEARCH, STUDIES, ESSEYS.

Post Views: 665