II. CYBER, atât ofensiv, cât și defensiv

Ne place sau nu, majoritatea globului este acum conectată digital și acest lucru este legat de viața noastră personală la fel de mult ca și infrastructura națională, regională sau internațională. Înfrângerea infrastructurii bazate pe digital a necesitat odată campanii cinetice masive, dar acum poate fi afectată prin simpla atingere a unui buton sau a unei taste de pe tastatură. În plus, sistemele pot fi acum afectate temporar sau fără daune durabile, limitând astfel impactul asupra populațiilor afectate. Astfel de perturbări sunt un mesaj puternic pentru cei afectați, la fel ca trimiterea unui mesaj de extorcare de către un executant al mafiei atunci când doresc să impună respectarea dorințelor „Donului”. Trebuie să ne protejăm atât de „mesaj”, cât și de intruziune pentru a aplica măsuri de descurajare care ne protejează de o astfel de extorcare.

Rusia a vizat și continuă să vizeze infrastructura digitală atât publică, cât și privată. Din motive sensibile, nu voi aprofunda unele părți ale acestui subiect, însă a nu permite accesul la actorii răi este un aspect critic al oricărei strategii viitoare de atenuare a agresivității rusești. Acest lucru este adevărat în ceea ce privește accesul la informații sensibile, precum și la platformele de socializare, etc. Instrumentele există. Acestea trebuie să fie folosite mai eficient și să fie complet integrate în toate celelalte aspecte ale securității cognitive. (Lydia Kostopoulos P., 2018) De asemenea, cea mai critică problemă este cea a tehnologiei emergente pe câmpul de luptă digital. Trebuie să fim primii, să fim etici și, în cele din urmă, să fim cei mai eficienți în a ști dacă și când să apărăm sau să descurajăm prin intermediul CYBER.

CYBER-ul ofensiv are un spectru larg de oportunități. Una dintre cele mai semnificative este aplicarea atacurilor de „descurajare”. Acest lucru este la fel ca a te duce la cel mai mare bătăuș de la locul de joacă și a-l lovi cu pumnul în nas. Fără acțiunea respectivă, nu există niciun motiv pentru care agresorul să își modifică comportamentul. Da, acțiunile sunt și mesaje, iar în cazul Rusiei, acestea sunt mesaje pe care le vor înțelege bine. Aceasta este mai mult decât o simplă descurajare. CYBER-ul ofensiv trebuie să transmită un mesaj care să demonstreze consecințele. Așa cum este adesea citat în domeniile juridice de apărare, CYBER este adesea interpretat legal ca un act de război. Distincțiile subtile ale acestora sunt foarte multe și asumarea unei poziții adverse de risc nu prezintă nicio ocazie de a „trage un pumn în nas”. Există o zonă gri foarte largă între atacurile masive CYBER împotriva resurselor și infrastructurii naționale și „mesajele” proporționale de descurajare, împreună cu consecințele proporționale.

 „Apărarea nu se poate duce doar în spațiul cibernetic”, a spus Erki Kodar, subsecretarul Estoniei pentru afaceri juridice și administrative, care supraveghează politica cibernetică la ministerul apărării.

Recomandări ofensive și defensive CYBER pentru a atenua agresivitatea rusă

Defensivă

• Refuzați accesul la instituțiile și cetățenii SUA și ale aliaților săi din partea actorilor statali sau nestatali ruși prin mijloace tehnice.
• Identificați, expuneți și neutralizați actorii digitali maligni și resursele acestora.
• Protejați informațiile sensibile atât personale, cât și instituționale.
• Implementați măsuri care identifică actorii răi și „instrumentele” lor de intruziune / atac.
• Automatizați măsurile tehnice defensive pentru a răspunde amenințărilor.
• Extindeți autoritățile de supraveghere a serviciilor de informații pentru a permite măsuri de protecție cu privire la cetățenii și rezidenții SUA.
• Sprijiniți autoritățile mondiale pentru identificarea și urmărirea penală a actorilor răi, de stat sau non-statali.
• Instituiți reglementări stricte și aplicabile pentru instituțiile comerciale cu acces la date și utilizarea acestora.
• Dedicați o entitate în continuă evoluție pentru a analiza amenințările emergente și a pune în aplicare măsuri de contracarare împreună cu autoritățile legale dedicate pentru a face acest lucru.

Ofensivă

• Elaborarea unei strategii și utilizarea proporțională a măsurilor de descurajare ofensive care fac ca atacurile/intruziunile CYBER să fie prohibitive din punct de vedere al costurilor pentru adversari.
• „A face un adversar să guste propriului medicament” în mod proporțional este cu siguranță un factor de descurajare, cu accent pe „proporțional”.
• Direcționarea selectivă a infrastructurii, militare, comerciale și individuale, care demonstrează consecințe este un semnal foarte clar că adversarii sunt vulnerabili, de asemenea, în cazul în care aceștia sunt determinați să continue cu utilizarea CYBER.
• Pătrunderea în punctele de diseminare ale adversarilor, chiar dacă acestea au fost blocate, limitate și/sau considerate ilegale, asigură de asemenea descurajarea. De exemplu, Rusia restricționează accesul mass-mediei occidentale la mass-media internă într-o mare măsură pentru a se proteja de exact aceleași tactici pe care le folosesc împotriva Occidentului.

III. Diseminați în mod regulat propriul narativ convingător, precum și contra-narativul ca răspuns la narativul adversarilor

După cum s-a menționat la început, campaniile de influență pe scară largă sunt implicit  Război narativ. Acest narativ armat împreună cu toate eforturile de sprijin într-o astfel de campanie sunt orientate spre sensul stabilit în narativul unui adversar. O astfel de semnificație identifică vag sau uneori în mod specific obiectivele intenționate ale adversarului în campania sa. În timp ce în limbajul planificării militare, obiectivele, cursurile de acțiune, restricțiile / constrângerile etc. au un înțeles specific, nu este util să se adere la definițiile foarte înguste ale planificării militare. Majoritatea planificărilor militare sunt liniare. Influența este de natură dimensională. Folosirea unuia pentru a obține rezultate în cealaltă este echivalentă cu planificarea încercării de a „pune o formă pătrată într-o gaură rotundă”. Concluzia este că planificarea contează. Tipul potrivit de planificare contează mai mult … și executarea planului potrivit cu resursele necesare contează cel mai mult.

Amintiți-vă, narativul este despre identitate și sens. Narativele, când sunt bine construite, oferă sens unei serii de probleme și evenimente, astfel încât publicul să nu-și găsească singur sensul. Simpla diseminare a comunicatelor de presă sterile nu va reuși să ne promoveze agenda, deoarece acestea oferă de obicei doar fapte. Comunicatele de presă, deși sunt mesaje de susținere excelente pentru un narativ global, dacă sunt bine construite ar trebui să ofere sens, mai degrabă decât fapte sterile. Sensul este esențial prin faptul că atât Aliații, cât și adversarii sunt adesea confuzi din cauza acțiunilor și cuvintelor noastre disparate, pur și simplu pentru că nu ne-am obosit să explicăm sensul cuvintelor și acțiunilor noastre. Atât aliații, cât și adversarii trebuie să înțeleagă clar ce facem și de ce.

Riscul inerent de a transmite mesaje doar despre fapte izolate și fără legătură fără a atribui sens este că adversarul are posibilitatea de a atașa „semnificația lor” acelorași fapte. Aceasta înseamnă că ați permis adversarului, în acest caz Rusia, să controleze semnificația evenimentelor, faptice sau de altă natură.

În ceea ce privește rolul narativ, ofensiv și defensiv, este important să înțelegem unele diferențe de bază în terminologia narativului. Următoarele trei explicații contează cel mai mult într-o strategie:

„Narativ armat” (“Weaponized Narrative”)

Termenul „Narativ armat” a devenit relativ important în urma eforturilor rusești împotriva Occidentului. Narativul armat este o piesă a unei strategii narative globale. Narativul armat, un tip special de narativ, este conceput pentru a umple spațiul cognitiv care vizează în mod specific vulnerabilitățile unui adversar prin stabilirea „sensului, nu a faptelor” care declanșează un comportament, susține inițiativa și exclude narativele concurente. Odată stabilit, simpla contracarare a unui astfel de narativ este foarte dificilă fără un narativ convingător propriu.

În cazul amestecului Rusiei în SUA și în alte națiuni occidentale, narativul rusesc sau așa cum se va discuta mai târziu, „familia de narative”, a fost conceput pentru a declanșa un comportament previzibil în identitatea elementelor separate și opuse ale societății occidentale, precum și pentru a „vinde” legitimitatea rusă pentru actele lor de agresiune în locuri precum Ucraina și Siria.

Narativul armat este puternic, deoarece vizează un comportament previzibil prin răspunsuri emoționale, cel mai adesea de frică. Această subcategorie de narativ armat poate fi adesea descrisă ca „narativ de conflict”.

Strategie narativă operațională sau cuprinzătoare

Narativul operațional sau strategia narativă cuprinzătoare este un pachet complet de narative atât ofensive, cât și defensive, coordonate atât pentru a degrada publicul adversar, cât și pentru a construi reziliența în cadrul unui public prietenos. Când ne gândim la o strategie narativă completă, o bună analogie este un sport, cum ar fi fotbalul, care include atât strategie ofensivă, cât și defensivă și, mai important, un plan de joc care le cuprinde pe amândouă.

La fel ca în cazul oricărui eveniment sportiv, echipa trebuie să joace atât în ofensivă, cât și de apărare, să execute un plan de joc și să joace la un nivel superior pentru ca echipa proprie să câștige. Dacă nu folosiți niciunul dintre aceste elemente, cel mai adesea echipa dvs. va pierde. În cazul Rusiei față de multe națiuni occidentale, acesta a fost și este într-o oarecare măsură cazul. Simplu spus, Rusia desfășoară o strategie narativă puternică ofensivă sau armată, cu impunitate și în mare măsură fără opoziție. Vulnerabilitatea lor este însă că nu joacă prea multă apărare decât prin izolarea populației de un narativ occidental prin măsuri restrictive, cum ar fi izolarea publicului prietenos și prin metode tehnice, cum ar fi CYBER.

„Familia de narative” (“Family of Narratives”)

Familia de narative este o construcție mult mai complexă, dar necesară. Voi încerca să simplific cât mai mult posibil și voi folosi din nou războiul informațional rusesc ca exemplu.

Rusia nu desfășoară doar un narativ armat care spune că sunt buni, cinstiți și puternici, în timp ce pune în contrast Occidentul ca fiind slab, divizat și o amenințare pentru ei înșiși și pentru ceilalți. Pentru a „vinde” această idee, ei folosesc o mulțime de sub-narative concepute pentru:

Evidențierea problemelor divizorii din societatea occidentală, cum ar fi:

• Migrația
• Naționalismul
• Problemele rasiale
• Disparitatea economică
• Ipocrizia

Puterea rușilor și drepturile legitime, cum ar fi:

• Implicarea Rusiei în Ucraina se bazează pe un drept denaturat de a proteja rușii aflați în situație de risc din cauza unui guvern ucrainean corupt.
• Rusia este prietenul bun și loial al Siriei care dorește doar să distrugă teroriștii și să sprijine guvernul de drept.
• NATO își depășește competențele la granița de vest a Rusiei și reprezintă o amenințare.

Aceste sub-narative sunt cel mai bine descrise ca fiind o familie de narative. Toate se adresează identităților diferite ale unor audiențe diferite, toate prezintă sensul, nu adevărul și toate sunt livrate în forma cea mai potrivită pentru a declanșa un comportament previzibil la fiecare public. Toate își susțin narativul general și temele însoțitoare și, cel mai important, fiecare „membru al familiei” susține narativul familiei în ansamblu.

Înțelegând cele de mai sus, strategia de influență a SUA / a Aliaților trebuie să utilizeze o strategie narativă cuprinzătoare, așa cum este descrisă în secțiunile; „Narațiune operațională și Familia de narative”.

Cum vom realiza acest lucru devine atunci întrebarea. Această întrebare identifică, de asemenea, una dintre vulnerabilitățile noastre cele mai critice din SUA. SUA, de la dispariția USIA (Agenția de Informații SUA) la mijlocul anilor ’90 și de la scoaterea pe tușă a comunicărilor strategice în 2012 la Pentagon, a pierdut jucători critici responsabili de narativul strategic. Pentagonul și Cabinetul Secretarului Apărării au încercat în mare măsură să compenseze aceste pierderi, trecând la o abordare a Afacerilor Publice și dependență de Departamentul de Stat al SUA. Niciunul dintre ei nu este în prezent capabil să gestioneze delicatețea sau volumul sarcinii.

A solicita doar Departamentelor de Afaceri Publice și de Stat de a gestiona sarcina narativă strategică este echivalentul militar de a spune unui candidat politic să gestioneze diseminarea platformei și comunicațiilor sale de către câțiva ofițeri pentru afaceri publice și o mână de prieteni foarte bine poziționați și fără beneficiul mass-media, mesaje și acțiuni conexe sub controlul unui manager de campanie. Pentru a înrăutăți lucrurile, în SUA majoritatea entităților legate de serviciile de inteligență se auto-victimizează prin rivalitatea “frățească” cu privire la bugete, roluri și sarcini.

Diseminarea narativă trebuie controlată de o autoritate centrală de coordonare a Guvernului SUA care are aproape aceeași comandă și control (C2) ca un serviciu media care gestionează o campanie politică semnificativă sau o firmă de marketing cu clienți globali. Arhitectura actuală a Guvernului SUA este deficitară în aproape toate modurile posibile pentru a obține o dominanță narativă operațională. Întrucât o strategie narativă la scară largă trebuie integrată la niveluri strategice, operaționale și tactice simultan și receptiv, conceptul de familie de narative este aproape imposibil fără un mecanism C2 centralizat.

Un aspect al războiului narativ uitat frecvent este acela că necesită un tip unic de colectare și analiză a informațiilor. Analiza identității narative (NIA- Narrative identity analysis) nu este sinonimă cu analiza publicului țintă (TAA- target audience analysis). Analiza publicului țintă tipică este centrată în esență pe criterii demografice/preferințe. Analiza narativă a identității se concentrează literal pe identitatea publicului. Analiza sentimentelor folosite de unii specialiști în marketing este mai apropiată, dar încă nu se concentrează pe „cine este publicul” cu adevărat și cum se identifică a fi. Înțelegerea modului de declanșare a identității specifice este tocmai punctul de influență.

Recomandări:

• Creați, angajați și autorizați autoritatea care desemnează sarcini către o singură entitate a Guvernului SUA însărcinată cu dezvoltarea, diseminarea și evaluarea comunicărilor strategice pentru a include narative și mesaje de susținere:
• Această entitate unică ar fi condusă de civili cu un consiliu format din lideri superiori din Departamentul Apărării, Departamentul de Stat și din toate celelalte entități relevante, inclusiv Comunitatea de inteligență
• Creați o strategie narativă cuprinzătoare care să includă o familie de narative care vorbește cu un public multiplu și diferit, prietenos și adversar. Bazați toate narativele pe principiile de bază / știința narativului: 1. Identitatea narativă 2. Sensul, nu faptele 3. Structura / forma.
• Desemnați o comunitate de analiză de bază a profesioniștilor din comunitea de inteligență care pot:

• Să urmărească, să analizeze și să evalueze difuzarea narativelor.
• Să identifice publicuri unice și, pe baza principiilor narative, să facă analiza identității narative.
• Să creeze un grup de lucru digital (task force) cu tehnologie inovatoare și actuală care colectează, analizează și evaluează diseminarea narativelor prietenoase și contradictorii.
• Să creeze o subcomponentă care sincronizează o strategie narativă SUA cu națiunile și cu entitățile nestatale prietene.
• Să se asigure că se poate realiza o abordare cuprinzătoare a mesajelor pentru a satisface cerințele de mesaje pe termen lung și scurt (receptive).