După un timp am început o primă etapă a documentării mele. Cu ce începi? Firește, cu dicționarele și Wikipedia. „Un obelisc…. este un monument înalt, cu patru fețe și îngust, care se termină cu o piramidă în vârf.”(https://ro.wikipedia.org/wiki/Obelisc). Ele sunt monolitice, iar constructorii sunt egipteni. „Monument comemorativ de origine egipteană de forma unui stâlp și ascuțit în vârf, alcătuit de obicei dintr-un singur bloc de piatră și acoperit cu inscripții” (Dicționarul explicativ al limbii române, 1998). „O construcție din piatră, în general monolitică, cu patru laturi regulare care se termină cu o piramidă” (Le petit Larousse, 1995). Această definiție  conectează obeliscul cu Egiptul Antic, soarele și razele acestuia. „…Obeliscul egiptean era sculptat dintr-o singură bucată de piatră, de obicei din granit, și era împodobit cu hieroglife. Avea baza pătrată sau dreptunghiulară și vârful sub formă de piramidă. Putea atinge 30 metri înălțime.” ( Encyclopedia Britannica, versiunea română, 2010, volumul 11).

Puține informații, inconsistente. Singura conexiune era legată de Egiptul antic. Nu existau explicații (ca în cazul piramidelor), nu era clarificată simbolistica acestora, încărcătura mitologică și divinitățile asociate implicate. Un mister bine păzit de societățile secrete antice egiptene, cu conotații concordante până în prezent. Ca orice persoană care se respectă, am început căutările gnoseologice de ordin istoric, mitologic, teologic, sociologic, din perspectiva vechilor societăți secrete antice, a ordinii divine specifice acelor vremuri. Istoria și mitologia îmi pregătiseră o ambuscadă conceptuală cu surprize, în acel moment, de neimaginat.

ELEMENTE DE MITOLOGIE EGIPTEANĂ

Fundamentele esențiale ale miturilor și mitologiei se regăsesc, în forme diferite de exprimare, la o multitudine de popoare. Au existat preocupări și sensuri multiple prin conveniență la temele semnalate. Platon, prin raportare la lumea divină ( cu referire la greci-s.n.) a identificat atitudini diferite. Oamenii se pot separa „de divinitatea materială, dar nu și de zei” /A1/. Platon identifica și unele procese de „tălmăcire alegorică a zeilor” sau  un proces de „născocire a oamenilor”. Platon susține că miturile oferă, dincolo de viziunile cosmogonice și ontologice, și alte perspective: narațiuni de ordin istoric, invocarea tradiției, satisfacții estetice, substanța etică și modele de urmat. /A2/

G.W.F. Hegel, în PRELEGERI DE FILOZOFIA ISTORIEI, oferă o interpretare specifică, cu referire la istoria și mitologia egipteană. „Elementele mitic și istoric se află amestecate între ele, iar informațiile diferă în măsura cea mai mare”/A3/. Prevalându-se de numeroasele informații istorice lăsate de Herodot, Hegel constata: „Concepția fundamentală asupra a ceea ce este pentru egipteni esența existenței se întemeiază pe universalul natural închis în care ei trăiesc, mai precis pe sfera fizică naturală limitată pe care o determină  Nilul împreună cu soarele. Ambele constituie o conexiune….Această temelie a vieții egiptenilor formează și conținutul  specific al religiei lor”/A4/. Considerațiile anterioare oferă un cadru conceptual minimal pentru integrarea mitologiei egiptene în propriul areal spiritual și geografic.

Studiul impune câteva considerații de ordin mitologic pentru a înțelege corect raportul ordine divină-statalitatea egipteana. „Religia și mai ales dogma divinității au contribuit de la început, la modelarea structurii civilizației egiptene”/ 1/. Mircea Eliade reflecta în mod concis: „Întemeierea statului unificat echivala cu o cosmogonie. Faraonul, zeu- întrupat, instaura o lume nouă, o civilizație infinit mai complexă și superioară, acelea ale orașelor neolitice. Esențialul era de a asigura permanența acestei opere efectuate după un model divin… Întrucât faraonul era nemuritor, decesul său însemna doar translația sa la cer. Continuitatea de la un zeu- întrupat la alt zeu-întrupat și, prin urmare, continuitatea ordinii cosmice și sociale  era asigurată”*/2/. Se realiza un echilibru  între statal și divin. Are loc un început de coabitare între strămoșii mitici și zei. E. Durkheim, într-o cercetare remarcabilă recunoaște superioritatea zeilor prin raportare la strămoșii mitici, dar consemnează: „Într-adevar, un mare zeu este el însuși un stramoș deosebit de important. Ni se vorbește adesea despre el ca despre un bărbat dotat, fără îndoiala, cu puteri supraomenești, dar care a dus o viață întru totul omenească pe pământ”/4/ A. J. Toynbee, istoric de renume mondial, „ascute” oarecum vârful „săgeții” noastre ontologice. Încearcă să răspundă la o provocarea fundamentală: „De ce această tranziție fundamentală,  în istoria omenirii a avut loc numai în anumite regiuni specifice, ci și la anumite date caracteristice?”/5/ Cheia acestui răspuns ni-l oferă același autor, în sub-capitolul „Cheia explicativă mitologică”/ 6/. Consemnările lui Toynbee, nu face o trimitere doar la civilizația egipteană, ci se referă și la cele dezvoltate în Mesopotamia, sau în alte părți ale lumii, unde funcționa aceiași dualitate între stat și divin. Spre exemplu, triada zeităților sumeriene Nemrod-Semiramida-Tammuz (simbol crinul) o regăsim și în mitologia egipteană în expunerea simbolică Osiris-Isis-Horus. Civilizația sumeriană, mai ales prin fenicieni și hitiți a influențat puternic Egiptul în timpul Imperiului de mijloc. Dacă geneza civilizațiilor nu implică factori biologici sau de mediu, analiza lui Toynbee sugerează: „Factorul pe care ne străduim sa îl identificăm nu ar fi un fenomen simplu, ci unul multiplu, nu o entitate, ci o relație. Avem de ales între a concepe această relație fie ca o interacțiune între două forțe materiale, fie ca o întâlnire între două personificări supraomenești”./7/

Așadar, ne întoarcem la zei. Robert Cohen în lucrarea „Egiptul Faraonilor”, dedica un capitol zeilor, intitulat „Zeii”/8/. Cercetătorul subliniază că Faraonul-Zeu are un dublu statut, de nuanță divină și administrative.

Aceată introducere, oarecum abstractă era necesară:

• Clarifică funcționalitatea dualității ordine divină-ordine statală
• Zeul este nemuritor. Atunci când se produce moartea unui zeu-întrupat, alt zeu –întrupat îi ia locul.
• Se asigură continuitatea ordinii divine.
• Funcționează interacțiunea între diversele tipuri de ființe.
• „Fondul esențial al întregii religii este alcătuit din cultul Soarelui și al al Morților”/9/.

OSIRIS

Să ne prevalăm de un nou dicționar. „Osiris, fiul lui Geb și a lui Nut, născut în Memphis. Zeul Morților și al Infernului, a domnit în Egipt. A avut-o drept consoartă pe sora sa Isis, cu care a avut un fiu, Horus. Domnia sa a fost considerată o epocă de aur”/10/.

Insignifiant, prin calitatea informațiilor și inexistența contextului divin și istoric. Osiris a fost singurul zeu supus unei morți violente. Într-o primă etapă, fratele sau Seth, printr-un șiretlic reușeste să-l închidă pe Osiris într-un cufăr special confecționat, după care îl aruncă în Nil. Seth devine Faraon. Isis, deposedată de tron face eforturi disperate pentru a-și găsi soțul împreună cu Nepthys, care conform legendei ar fi avut o relație cu Osiris (erau cumnați). După multe eforturi ea reusește să-l descopere. Seth află acest lucru și ia o nouă decizie drastică. Îl regăsește pe Osiris, îi dezmembrează corpul în paisprezece părți pe care le împrăștie aleator. Isis reușeste să identifice doar treisprezece componente ale corpului. O parte a dispărut. S-a confecționat una din aur, care a fost atașată corpului. O condiție imperativă pentru reîntoarcerea la viață și a rămâne nemuritor, urmând toate ritualurile secrete, era ca acel corp fizic să fie integral. În această etapă Isis are un anumit tip de relație cu Osiris, în urma căruia se va naște Horus. Crescând, Horus își răzbună tatăl, ucigându-l pe Seth, unchiul său. Osiris trăia în Lumea de Dincolo, ca Rege și Stăpân al celor Morți. Aceasta este legenda.

„Sensul povestirii este că fiecare inițiat, ca și Osiris, poate supraviețui propriei morți”/ 11/. Dar, inițierea nu este suficientă supraviețuirii. Trebuie să parcurgi cărțile sacre: Cartea celor două drumuri și Cartea Morților.***

Referitor la tragedia lui Osiris, Hegel nuanțează simbolistica dincolo de spațiile mitologiei. Alăturarea cursului vieții, cu Nilul, cu soarele, cu Osiris „nu trebuie înțeleasă ca o asemănare anume, ca și când faptul nașterii, al sporirii forțelor, punctul de maximă vigoare și fecunditate, apoi declinul și pierderea puterilor s-ar înfățișa în aceste elemente eterogene în același chip sau într-un chip asemănător… Fantezia a văzut un singur subiect, o singură forță vitală” /A5/. Continuând demersul, Hegel sugerează că „puterea de procreație alungată din trupul lui Osiris este reprezentată printr-un zeu deosebit. Dar Osiris însuși întruchipează această forță de procreație. Isis este luna, natura, fecundarea naturii”/A6/. Pe baza relatărilor lui Herodot, Hegel ne avertizează că „egiptenii au fost cei dintâi care au emis idea că sufletul omului ar fi nemuritor….sufletul este altceva decât natura, spiritual este de la sine stătător… Imperiul acesta li se înfățișează  la început oamenilor ca tărâmul celor răposați, egiptenilor ca împărăția morților”/A7/. O viziune din perspectiva filozofiei istoriei, ce aliniează într-un anumit contur mitologia, istoria, religia egipteană cu Osiris, ultimul faraon-zeu. Simbolistica și semnificațiile ei, cu conotații abstracte, permit o înțelegere a totului în conexiuni și relaționări între om, natură și univers. Mitologia egipteană a permis rapid o dezvoltare a cultului lui Osiris” marele zeu al celor morti”/A8/.

Jason Black (The SECRET HISTORY OF THE WORLD, versiune în limba română) impune analizei patru coordonate de referință/12/  

• J. Black invoca în primul rând un mit al fertilității, prin raportarea la o anumită „ciclicitate a anotimpurilor”. Regele este rănit aproape de moarte în zona genitală și, în vreme ce el zace suferind, pâmântul rămâne sterp. Apoi, în primăvară, are loc o intervenție magică, iar el învie atât sexual, cât și într-un mod în care el fertilizează lumea întreagă. De aceea, Osiris este venerat în Egipt, ca zeu al recoltelor și fertilității verii”/12/.
• Aducerea în discuție a ceea ce generic este cunoscut de puțini oameni, Ritul Negru poate reprezenta o incursiune inedită. Conform acestuia, „Osiris era ultimul zeu-faraon care a stăpânit Pământul, fiind echivalentul lui Dionisos, ultimul zeu olimpian”/13/.
• Intervine poate o etapă importantă în acest proces-legendă Osiris/Dionisis. „…Unele părți ale minții cosmice , ale conștiinței universale s-au desprins și au fost absorbite de trupuri individuale. Calota craniană s-a osificat, închizându-se peste lanterna lui Osiris ( glanda pineala-s.n.) și izolându-se astfel de mintea cosmică… Dacă nu am fi fost astfel separați de lumea spiritelor și de mintea cosmică…mintea umană ar fi fost copleșită. Oamenii aveau acum un spațiu personal în care să poata gândi”/14/.

În present, omul nu mai este o parte a mentalului celest, ci a universalului fundamental.

• Istoria secretă include și o componentă sexuală.

Autorul, dar și alți istorici invocă aceste dizertații rămase de la Plutarh. Sursele alternative sunt puține și incomplete. Opiniile și punctele de vedere pot fi diferite, contradictorii sau chiar opozabile.

Dintr-o perspectivă și cosmogonică M. Eliade sintetizează. „Osiris este pătruns de spiritul lui Ra. Identificarea celor doi zei se împlinește în persoana faraonului mort: după procesul de osirizare, Regele învie ca tânăr Ra. Căci, călătoria soarelui reprezintă modelul exemplar al destinului omului. Trecerea de la un mod  de a exista la altul, de la viață la moarte și apoi, la o noua naștere”/15/. D. Icke confirma că zeii „ …înțelegeau natura reală a soarelui ca o conștiință multidimensională care influențează întregul sistem solar, pe diferite niveluri de frecvențe” /A9/.

Într-o sinteză am oferit paradigme diferite din domeniile mitologiei,  istoriei,  filozofiei istoriei, a istoriei secrete a lumii, a cosmogoniei pentru o posibilă înțelegere a complexului de mituri și legende asociate lui Osiris. Rămâne să alegeți.

OBELISCUL

Am creionat un contur analitic și de sinteză multidisciplinar pentru a putea evalua în mod obiectiv simbolistica Obeliscului.

R. Cohen susține „Templul era compus din patru părți, deseori completate cu o alee străjuită de sfincși care duceau la edificiul în fața căruia se ridicau obeliscuri”/A10/. Aceeași obsevație o regăsim și la Le Bon: „Toate templele cuprindeau aceleași elemente esențiale: o alee cu sfincși, la capătul căreia se zăreau două obeliscuri ridicate înaintea unui portal”/A11/. În plus, el precizează că acestea erau din granit, aveau treizeci de metri înălțime și erau inscripționate.

Așadar, avem o configurație fizică, precisă a obeliscului și amplasamentul acestora. Avem câteva certitudini. Obeliscul este strâns legat de uciderea ultimului faraon-zeu care stăpânea Pământul, Osiris, și încercările zeiței Isis, soția sa, de a-i reface integralitatea trupului acestuia pentru începerea ritualurilor secrete de  reînviere  și dobândirea nemuririi veșnice.  În lipsa unei părți a trupului, s-a apelat la un artificiu. Acest artificiu a permis  actul de naștere a lui Horus, fiul lui Osiris și Isis. Se are în vedere doar perspectiva mitologică. În multe orașe importante ale lumii s-au amplasat numeroase obeliscuri (unele originale). Avem obligația să respectăm fiecare monument ridicat și să-i înțelegem semnificația sau simbolistica. Vârfurile tuturor obeliscurilor, asociate Zeului Osiris, sunt îndreptate către cer, către soare (perceput ca o conștiință multidimensională, cu conotații energetice și de interferențe ale câmpurilor magnetice), către Sirius și fecunditatea divină. 

După câteva milenii, noi, oamenii prezentului, venerăm printr-o formă de exprimare artistică la nivel global, o anumită întâmplare singulară din mitologia egipteană. Cu puțină imaginație putem identifica simbolistica monumentului. Dar rămânem cu o întrebare fundamentală. De ce  tandemul Osiris-Isis și nu tandemul Nemrod-Semiramida? Cât de puternică și intangibilă este relația actualei societăți umane și a elitelor sale văzute/nevăzute cu Osiris? Este dorită sau impusă o posibilă o reîntoarcere a zeităților antice, pentru care timpul și spațiul conceput de mintea umană este inexistent? ( A se vedea un scurt eseu: /https://asociatia-zamolxe.ro/the-return-of-the-gods/ )