Capra l-a plâns enorm de profund pe țapul ei iubit și fidel. Lacrimi amare s-au scurs în barba ei suferindă. Doar imensa avere moștenită – și aceasta doar într-o anumită măsură – i-a mai alintat adânca durere. Atât de dărâmată a fost după decesul soțului într-un tragic accident, încât, dacă n-ar fi fost la mijloc cei trei iezi pe care îi avea, și-ar fi pus de îndată capăt zilelor și chiar nopților.

Timpul vindecă însă mai toate rănile și iat-o, după câteva luni, pe capra noastră, destul de mulțumită de noua ei viața alături de cei trei feciori, unul mai frumos și mai isteț decât celalalt. Ea administra acum cu succes acțiunile în petrol și gaze rămase de la țap, și, în plus, se ocupa zilnic de buna întreținere a palatului moștenit, de grădina cu flori și pomi fructiferi, de cele trei piscine (fiecare ied avea câte una, ea nefiind înotătoare și, oricum, sacrificându-se), dar și de dereticarea zilnică a unei camere speciale de la etajul doi, în care avea acces doar ea, feciorii fiind sever avertizați:

– Dragii mei, în toate camerele palatului, precum și în dependințe, puteți intra, dar în aceasta, nu! le-a spus ea.

– Am înțeles, mamă! au răspuns iezii în cor, deși, fiecare dintre ei era râcâit aproape insuportabil de o curiozitate indescriptibilă.

Să nu vă închipuiți însă că distinsa capră era total lipsită de griji. Nu le luăm în considerare pe cele mărunte, de zi cu zi, dar peste cea cu mărul fermecat nu putem trece.

Pe scurt, în partea dreaptă a palatului, era un măr năzdrăvan care, indiferent de starea vremii, înflorea de |Crăciun și rodea în preajma Paștelui.  Mai mult decât atât, merele erau de aur și toate privirile răuvoitorilor se îndreptau spre grădina caprei, întinsă pe trei mii de mp în comuna Cernica, Județul Ilfov.

Cu un an în urmă, imediat după decesul țapului, chiar în noaptea de dinainte culesului, toate merele de aur din coroana ce strălucise atât de frumos sub soarele primăverii dispăruseră.

Supărare mare a fost în palatul caprei. Ea plângea cu lacrimi  aurii și doar feciorii au mai ostoit-o.

– Lasă, mamă, că uite,  la anul, eu personal am să stau de veghe sub măr și am să-l dibuiesc pe nesimțitul de hoț, a zis iedul cel mare.

Zis și făcut. Când, în anul ce a urmat,  merele erau aproape coapte, el își luă tableta și se postă sub pom încă de cu seară.

Noaptea trecu și, când nu se crăpase încă de ziuă, iedul năvăli la ușa mamei, strigând din toată puterea:

– Mamă, iartă-mă, am adormit cu tableta în poale și hoțul ne-a furat iar merele!

Capra s-a enervat la culme, dar nu l-a certat pe fecior.

– Lasă, puiul meu, c-om avea și la anul rod!

Veni rândul celui de-al doilea ied să stea de pândă. Acesta, ca să nu mai repete greșeala celui mare, luă cu el doar smartfonul 5G.

Dar istoria se repetă.

– Știu, dragul meu, ai adormit cu tableta în poale, îl întâmpină capra, încă din ușă… Scrie în zodia ta.

– Nu, mămucă, eu n-am avut decât telefonul.

– Lasă, nu te stresa, om vedea ce facem la anul.

De Crăciunul următor, mărul înflori mai frumos ca niciodată, iar florile lui albe se amestecau in dansuri tandre și protectoare cu fulgii mari de nea presărați din inima norilor negri aduși deasupra de un vânt domol dinspre mănăstire. Nu vă mai spun ce rod nemaipomenit se înfiripă pe ramurile zvelte, mângâiate de palmele calde și invizibile ale luminii lui April.

– Să fii vigilent, puiul meu, să nu pățești ca frații tăi mai mari! îl rugă din sufletul ei încă cernit (de aici si denumirea mănăstirii) capra.

– Nicio grijă, mămucă! Nici nu va cânta cocoșul de trei ori și eu îl voi prinde pe fur, oricare ar fi el.

Atunci, iedul cel mic lăsă tableta și telefonul mobil pe noptieră și luă direct din rastel pușca cea mare a tatălui său, cea cu care mergea el in fiecare sezon la vânătoare de lupi.

La cinci minute după miezul nopții, Prâslea auzi foșnete dubioase în coroana de deasupra, așa că, fără a mai sta la îndoială, trase trei focuri unul după altul. Urmară imediat două bufnituri înfundate. Iedul cel mic aprinse lanterna și privi înmărmurit cele două trupuri doborâte. Zăceau însângerați sub  merele de aur chiar cei doi frați mai mari ai lui.

Plânsetele disperate o treziră din somn pe mama-capră, care veni în trap la fața locului.

– Ce-i, iedul meu drag, ce s-a întâmplat?

– Cel mic nu putu decât să arate cu degetul spre cadavre.

– Ei, da! izbucni capra. Bănuiam eu! Le verificasem conturile și, ale naibii, crescuseră uimitor exact după ce păziseră mărul.

Se adresă apoi celui mic:

– Fiule, nu plânge, ai făcut ce trebuia!. Și Cain a procedat la fel…

– Bine, mamă, nu mai plâng. Hai să-i înmormântăm!

– De ce să-i înmormântăm, tu știi cât costă acum așa ceva?

– Dar ce facem cu ei, îi congelăm?

– Nu, fiule, îl chemăm pe lup să-i mănânce, că tot vă dă el târcoale de atâta vreme.

Și, fără să mai aștepte, capra formă numărul lupului.

– Alo, cumetre, iezii mei cei mari tocmai au fost împușcați, nu vii să-i mănânci? Sunt proaspeți.

– Fezandați sunt?  se auzi dincolo. Oricum, voi veni! adăugă el înghițind în sec.

Capra închise și zise cu năduf:

– Auzi ce mă întreabă, dobitocul! Tu fiule, apucă-te și pune niște otravă pe frați și spală-te îndelung pe mâini după aceea. Să dai și cu dezinfectant!

– Mamă, zise ieduțul, care parcă își mai revenise, acum, c-am rezolvat-o cu merele de aur și-o să-i venim de hac și lupului cu otrava, poți să-mi spui și mie ce ascunzi matale în camera aceea tăinuită?

– Dragul meu, secretul acesta numai Ion Manea îl știe. Da-i un telefon! E un tip valabil.