IOAN PALICI

                                                           

 

risipire*

cineva deschide poarta

poftindu-ne înlăuntru pentru întâia oară

lespezile miros a ploaie și bătrânețe

cauți din ochi un loc liniștit

și îi zărești umărul alb

luminat de soare o clipă

ca o iederă sălbatică e zâmbetul

legându-ți sufletul într-o coroană

cu flori uluitor de suave

ai dori să dormi peste carnea ei caldă

visând cum se desface în somn

picături parfumate

care vântul le poartă

absent și tăcut departe

 

păpuși din fildeș*

mă gândesc adesea la noi

cei dintr-un trecut prăfuit

și atât de fraged că de multe ori

mi-e teamă să nu stric în vreun fel

personajele adunându-mi gândurile

prea strâns în jur

ca un lanț parfumat și nostalgic

când ele se mișcă asemeni unor păpuși mari

cu obrajii pictați în roșu

făcând reverențe elegante

servind ceai și prăjiturele dulci

vorbesc în șoaptă privind amurgul rece

oftând adesea când vântul se furișează

prin îmbrăcămintea ușoară

rănindu-le carnea albă ca fildeșul

 

 

noapte și liniște*

îmi vorbești despre vină

și păcatele cum ne învăluie tiptil

ca niște șobolani dansând speriați

peste umbrele noastre

zâmbești obraznic umezindu-ți buzele

în timp ce povestesc ceva tulbure

suntem cumva departe și viața se ferește de noi

făcând volute maiestuoase

încerci să-ți faci loc îmbrâncind moale

individul ce stă la rând înaintea ta

șoptind că nu ai timp

cineva pleacă pentru totdeauna

și dintr-o dată s-a împlinit vremea

iar noaptea o să muște adânc din suflet

cinema paradise**

în vara aceea nu s-a întâmplat mare lucru

parcă se oprise vremea

așa cum inima câteodată

când apărea cu sandalele desfăcute

și părul umed lăsat pe umeri

rămâneai toropit lângă ea așezată cuminte

răsfoind o vreme

primele pagini într-o revistă lucioasă

apoi cineva din casă o chema împacientat la cină

făcea că n-aude

ascusă după iedera coborâtă din balcon

du-mă la cinema

să ronțăim caramele șoptea luându-mi mâna

și indienii au îngropat comoara în lacul de argint

trei zile săptămâna aia

după care cădea berlinul

apoi pictorul ăla se plimba cu balonul

urcat tare sus

de unde oamenii păreau furnici nervoase

cum erai tu după ce sărutai pielea la ceafă

apoi s-a făcut rece și tare uscat

privind cum flutură mâna

din trenul urnit ca o leneșă reptilă.

din altă lume**

                                        lui Josef Thierjung

întreba de ion poetul

fiecare dată când revenea în țară

și cum pe vremuri i-a dus caietul în care

erau traduse câteva texte beatles

unde a scris poemul haios

despre capra electrocutată

povestea cum au băut bere la o terasă

răsfoind ziarul timpul

și îi lăsase ceva bani

acontul pentru așteptatul pe atunci întâi volum

pomenea de unul cratiță

poreclit troggs

după ce urlase cum engezii ăia

apoi ne căra plictisiți noi

să filmeze pe unul tarzan

pensionar la spital

cerșind hârtie și creioane ascuțite

pe baba eva uscată de vreme

proptind cazanul de țuică

ori vreo aiurea poveste de-a lui tulli

omul care zăcuse cuminte pe fundul

unei fântâni uscate

noaptea întreagă bucuros că picase acolo

cu pachetul de țigări în buzunar

ori rusalin ce tocmai încropise o lunetă

din niște ochelari cu ramă de os

și multă altă lume zănatică

ori doar amețitor de tristă

pisica

doctorului schrödinger**

era o stare trăsnită

suspendată în echilibrul incert

cu demnitatea rănită

pisica doctorului schrödinger așteptă

privind stăpânul cum apropie gânditor

țigara de buze

savurând fumul dulce

suntem înaintea vremurilor crispate de acum

și gândul că poate muri e firesc

dar lucrurile se desfășoară

numai în mintea noastră

blana cenușie și ochii sticloși

vor dănui cât ne-o închipuim

tolănită între perne

visându-se acolo

vegheată de un personaj familiar

uneori mofturos

când o alungă în răcoarea

binefăcătoare a nopții

așteptând apoi

oricând mai târziu

sclipitoarea tumbă în nătânga realitate

____________________________

* Selecții din volumul Domnul de Rouă ,Ed. Cartea Românească ,2004

** Selecții din volumul, O viață amețitor de tristă , Ed. Diacritic, 2020

Textul reprezintă punctul de vedere al autorului.

Filozof si poet.”… Discret, timid chiar ,longilin ca un ghip de ghitara Fender, cu pleata mereu in acord, cu costumul de blues jeans inmuiat in rock-uri si blues-uri rarissime, Puiu a ramas la fel cum l-am cunoscut exact acum 25 de ani in toamna lui 1979…” ( Marcel Tolcea)

Post Views: 89