Asociatia Zamolxe

CRIMINALITATEA ȘI OPINIA PUBLICĂ

Delia A.M.Radovan

Articolul prezintă modul în care mass-media se concentrează asupra fenomenului criminal. Acest lucru poate avea pe de o parte, un efect pozitiv, acela de a aduce în prim-plan o problemă socială, dar în acelaşi timp trebuie să observăm că ştirile prezentate sunt de multe ori inexacte, imparţiale şi manipulate în funcţie de interesul particular al celor care controlează massmedia. Modul în care mass-media ne informează asupra fenomenului criminal poate contribui la apariţia unor erori cognitive, a fricii personale de a fi victima unui delict şi a preocupării sociale pentru fenomenul criminal, având ca şi consecinţe: modificarea comportamentului victimei şi dorinţa populaţiei de o mai mare intervenţie de tip sancționator.

În afară de simpla funcţie informativă pe care o realizează mass-media, ea mai îndeplineşte şi funcţia de transmiţător de idei.

În acest context apar probleme în legătură cu ce idei se transmit publicului şi în ce mod. Mass-media este cea care realizează atât informarea publicului cât şi formarea( cel puțin parțială) a opiniei publice prin intermediul diferitelor aprecieri pe care le dă evenimentelor prezentate. Aceasta alege tema de dezbatere, aspectele principale, importanţa care i se dă fiecărui eveniment, orientând astfel atenţia şi percepţia publicului asupra anumitor evenimente, in detrimentul altora, care, nu sunt prezentate sau li se dă o importanţă mult mai mică. În rândul specialiştilor se vorbeşte despre rolul de „agent de control social” al mass-mediei.
CRIMINALITATE ŞI MASS-MEDIA
Aspecte ale fenomenului criminal reprezintă una dintre principalele şi cele mai atractive ştiri pe care le putem vedea la televizor, citi în ziare sau urmărind net-ul. Massmedia se foloseşte de fascinaţia auditoriului pentru astfel de subiecte (fascinaţie ce-şi are rădăcinile în vechile pedepse publice) pentru a-şi atrage publicul.

 Publicul nu ştie că faptele ca atare, redactate, video, audio sau scrise, prezentate pe net sunt de multe ori exagerate , superdimensionate, excepţionale, ceea ce ne apropie de o situaţie virtuală care poate genera starea de frica de a deveni tu însuţi victimă. Se induce auditoriului un sentiment de teamă , de neputință. Pe de altă parte, se insistă prea mult asupra criminalităţii, chiar dacă în statisticile reale nu se observă o creştere sensibilă a ratei acesteia.

Deci, nu am avea motive de îngrijorare socială.
Fenomenul criminal este transmis uneori, prin mass-media, într-o formă simplistă, fără a prezenta toate aspectele cazului şi fără o analiză profundă. Mai mult decât atât, faptele sunt de cele mai multe ori distorsionate, chiar imaginate, pentru a capta atenţia publicului, distanţându-se în acest mod de realitate şi creând o imagine uneori deformată a evenimentelor, generând o alarmă socială care nu este necesară, nici normală. Imaginea indusă asupra fenomenului criminal de către mass-media este una de creştere continuă, iar infracţiunile cu violenţă devin dominante în spaţiul ştirilor despre criminalitate.

Se creează stereotipuri de infractori şi victime. În principiu, infractorul este o persoană periculoasă, un psibil recidivist, iar victimei I se “anexează” suficiente variabile negative, dacă nu este ignorată total sau parțial.
Mass-media are propriile forme de prezentare care determină situaţiile prezentate mai sus:
• se dirijează atenţia către un anumit tip de infracţiuni (contra vieţii sau integrităţii fizice, contra libertăţii sexuale) prin raportare la altele, care, în realitate sunt mai numeroase;
• se omit factori, date, se repetă aceleaşi evenimente, stabilindu-se legături imaginare între ele;
• se transmit informaţii oficiale (ale Poliţiei sau ale altor instituţii publice) pentru a convinge auditoriul, dar şi statistici, care nu tot timpul sunt neutre şi pot fi interpretate ca un vector către ceea ce se vrea a se demonstra. În schimb, opiniile experţilor în drept sau criminologie sunt foarte puţine sau lipsesc cu desăvârşire;
• se foloseşte un discurs dramatic şi emotiv, fraze deja făcute, clişee, stereotipuri, se includ judecăţi de valoare, muzică, imagini, fotografii, etc, pentru a realiza „atmosfera” necesară;
• ştirile se concentrează asupra aspectelor penale şi asupra eşecurilor justiţiei. Reuşitele acesteia sunt extrem de puţin prezente în mass-media;
• alte aspecte ale justiţiei, mai puţin spectaculoase, ca de exemplu infracţiunea ca problemă socială, hotărârile judecătoreşti definitive, politicile de reeducare şi resocializare, pedepsele alternative, sunt neinteresante pentru publicul larg. Doar închisoarea ne salvează de infractori!
Putem concluziona, în legătură cu ştirile prezentate de mass-media, vizavi de fenomenul criminalităţii, că acestea sunt:
• viziuni fragmentare (părţi din eveniment);
• scoase din context,( uneori);
• superficiale (nu se prezintă elementele de cauzalitate);
• parţiale (se prezintă viziunea doar a unora);
• puţin riguroase (nu se verifică sursa, ci doar se repetă , în general, ce transmit şi alte canale de comunicare).
La o analiză mai atentă, se constată că în numeroase ţări occidentale, mass -media inter-relaţionează imigraţia cu infracţionalitatea. Se prezintă ca date oficiale, opiniei publice, de exemplu, că N% dintre infracţiuni sunt comise de emigranţi. De fapt, majoritatea străinilor sunt deţinuţi ca suspecţi sau pentru delicte de şedere ilegală. De altfel, se identifică doar anumite zone de proveniență a emigranților, din afara Comunităţii Europene, din ţări sărace sau de o alta religie. Zone de referinţă: Europa de est, Africa, Asia. În prea puţine cazuri se fac referiri la situaţia dură prin care ei trec în afara ţării de origine: marginalizarea, exploatarea prin muncă, discriminare rasială… Toată această prezentare parţială poate genera anumite resentimente
Dintr-o altă perspectivă, se creează imaginea falsă că pedepsele sunt prea uşoare, că justiţia nu se aplică aşa cum ar trebui, că mulţi inculpaţi rămân în libertate sau fără o pedeapsă proporţională, iar politicienii (ca nişte adevăraţi salvatori ai societăţii) vin şi măresc pedepsele prin intermediul legislativului. Consider că nu aceasta este soluţia reală pentru scăderea criminalităţii. Populaţia trebuie „liniştită”, iar politicienii ne asigură că ei, ca reprezentanţi legitimi ai poporului, militează „pentru o mai mare siguranţă publică”.

Delictul este prezentat ca o problemă cotidiană, foarte gravă, cerându-se o intervenţie punitivă, un răspuns penal şi, de aici, influenţa pe care o are mass-media faţă de politicile şi strategiile anticriminalitate. Pedepsele privative de libertate apar ca un „salvator” al sistemului care rezolvă conflictul între delicvenţi şi opinia publică, liniştind masele de oameni. Viziunea asupra infracţiunii este una conservatoare. Se caută soluţii, se doreşte o societate de „lege şi ordine”, de toleranţă zero, care presupune o reacţie imediată faţă de orice ameninţare la siguranţa generală prin intermediul pedepsei.


PERSPECTIVE TEORETICE


Există mai multe teorii şi orientări care încearcă să explice de ce mass-media transmite o astfel de imagine a fenomenului criminal, de cele mai multe ori în disonanţă cu realitatea imediată.
Într-o primă perspectivă trebuie să ne gândim că televiziunea are propriile interese, mai ales economice. Ea este în competiţie cu alte televiziuni şi, deci, trebuie să aibă o audienţă cât mai mare pentru a rezista pe piaţă. Deşi televiziunea ar trebui să aibă un simplu rol informativ, ceea ce de fapt construieşte programele sale, este legea pieţei. Pentru a realiza un rating ridicat în unele emisiuni (unde „curg” şi reclamele) se prezintă cazuri spectaculoase, inedite, care impresionează. Se ştie că există o dorinţă morbidă a unei părţi a populaţiei de a vedea violenţă, ştiri negative, prin raportare la ştirile normale şi pozitive. Se transmite astfel informaţia de interes ziaristic şi particular în funcţie de interesul socioeconomic al mediei şi nu de interesul de a prezenta o informaţie neutră. Trebuie să admit, în acest sens, că informaţia nu este neutră şi nici inocentă.


Fiecare eveniment trebuie să aibă și un aspect de știre, pentru a capta atenția opiniei publice.Uneori, relitatea specific nu este atât de spectaculoasă, iar media o prezintă oarecum diferit sau subliniind doar anumite aspecte. Ne putem întreba. Oare, televiziunea este de fapt cea care generează un anumit tip de imitaţie a violenţei prezentate sau este doar o reflexie emoțională a auditorului de a vedea diverse tipuri de violențe? Acest tip „atracţie” există deja în rândul opiniei publice sau o sponsorizează psihologic televiziunea? O altă modalitate de prezentare a televiziunii este utilizarea unui cadru simbolistico-dramatic în prezentarea informaţiei.

Partea emoţională ocupă locul celei raţionale. Sunt prezentate imagini cu multă încărcătură emoţională care generează sentimente de frică şi nesiguranţă. Populaţia va ajunge să ceară mai multe măsuri de siguranţă. Sondajele de opinie pot confirma această ipoteză. Se începe cu un fapt real (o crimă, de exemplu), dar se exagerează, se generalizează, se dă prea multă importanţă faptelor şi se foloseşte partea emoţională (în locul celei cognitive) pentru a sensibiliza populaţia. Alte variabile care pot induce panica: zonele de rezidenţă cu o criminalitate ridicată şi cunoscută, experienţele personale, comportamentele şi atitudinile individuale, etc. Mass-media, (în special televiziunea) are capacitatea de a amplifica teama deja existentă sau de a crea alta, mai ales în cazul persoanelor sau a grupurilor sociale predispuse la sentimente de nesiguranţă.
Cum realizează mass-media acest proces?
Prin cele trei faze de construire a ştirilor: selecţie, ierarhizare, tematizare. Televiziunea selecţionează temele care vor apărea la ştiri şi importanţa care o să li se acorde în economia jurnalului de ştiri. Calitatea acestora este uneori îndoielnică. Nu se vorbeşte despre sursele de informaţie, analizele sunt superficiale, terminologia este uneori eronată. De ce se întâmplă toate acestea? În ţările occidentale, (Spania, de exemplu) fenomenul politizării mass-mediei şi a rolului său electoral este foarte răspândit. Raţionamentul este următorul: criminalitatea este exagerată de mass-media intenţionat, generează frica de a fi victimă, populaţia cere mai multe măsuri de siguranţă, iar partidele politice „vin în ajutorul” cetăţenilor, solicitând mărirea pedepselor.

Criminologia a atras de multe ori atenţia că statistica reală nu demonstrează o creştere spectaculoasă a criminalităţii, iar mărirea pedepselor nu face decât să îngreuneze sistemul penal prin modificări repetate şi uneori fără logică, modificări care oricum nu au nici un rol preventiv.
Cum ştim că ceea ce ne prezintă uneori televiziunea este distorsionat?
• experienţa reală a crimei este foarte diferită de ceea ce prezintă mediile de informare;
• procentajele reale şi nivelele de criminalitate sunt mult mai scăzute decât impresia care se dă. De exemplu, crimele, ca formă de manifestare a violenţei extreme, au cunoscut o scădere uşoară în Spania, dar ştirile prezintă aproape non-stop informaţii din această zonă. O altă observaţie importantă. Chiar şi atunci când o infracţiune creşte în statistici, acest lucru se poate datora şi faptului că se depun mai multe plângeri sau s-a înregistrat o îmbunătăţire a activităţii instituţiilor cu atribuţii în acest domeniu.


UNELE CONCLUZII
Populaţia nu nu are acces la toate informaţiile pentru a le selecţiona şi analiza. În fapt, nu este posibil să-şi formuleze propria impresie relative obiectiva, pentru că opiniile au fost create deja pentru ei de către mass-media. Din nefericire, multe persoane fiind dependente de informarea din mass-media, şi-o însuşesc ca fiind certă, serioasă, fără a realiza o analiză clară şi critică asupra acesteia.
Care sunt efectele?
Este posibil/probabil să se creeze o teamă faţă de un anumit tip de infracţiuni, atât la nivel social, dar şi individual. Se poate ajunge la o lipsă de interes prin raportare la alte tipuri de delicte, deşi ele există, dar sunt prea puţin cunoscute ( de exemplu violenţa psihică,verbală(, economică).
Programele de televiziune sunt ele însele o modalitate mai superficială de prezentare a realităţii, o modalitate de divertisment, chiar şi atunci când ştirile sau informaţiile prezentate sunt reale. De aceea, ar trebui să fie percepute cu o oarecare notă de scepticism şi întotdeauna filtrate critic.

S-a demonstrat, , prin statistici oficiale, că o creştere reală a numărului de infracţiuni cunoscute este procentual nesemnificativă sau, în anumiţi ani, este indecent de mică, prin raportare la 100.000 locuitori. „Ciudată” preocupare a mass-mediei, prin raportare la activităţile cotidiene şi decente ale milioanelor de cetăţeni! Cu toate acestea, prezentarea acestora ocupă o bună parte a emisiunilor de ştiri din TV şi alte mijloace mass-media.
Demersul meu teoretic, bazat pe o solidă documentare, demonstrează că deşi rata criminalităţii este destul de stabilă, în acelaşi context ne confruntăm cu o creştere considerabilă a preocupării generale pentru popularizarea delicvenţei.

Nu doar mass-media este vinovată de prezentarea distorsionată a fenomenului infracţional. Atitudinea şi percepţia oamenilor vizavi de fenomenul criminal, nu este determinată doar de mass-media( spre exemplu, apartenența la diverse grupuri sociale, tipuri de de comportamente exprimate, mediul familial destructurat, contextul de referință…), dar influenţa acesteia este importantă în modelarea unei opinii în rândul populaţiei.
Putem da noi conotaţii cercetărilor privind victimele generate de indolenţa şi goana după senzaţional din mass-media, indiferent de ţară sau zona geografică.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Delia A.M.Radovan
Universitatea din București,Facultatea de Drept
Universitatea Autonomă din Barcelona,
Masterat in Criminologie și drept penal

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *