Numele celor 54 de soldați rucăreni căzuți la datorie, în Primul Război Mondial, sunt înscrise pe monumentul eroilor de la Dâmbovicioara, precum și în Cartea Eroilor Argeș, editată în 1984.

Colonel Gheorghe Poenaru-Bordea (1871-1916)^[1]

        O altă biserică, la fel de greu încercată, Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru, din Rucărul de Sus, a fost transformată de ocupația germană, în aceeași perioadă de război, în depozit de muniție.^[2] Aceasta (având plan trilobat, abside poligonale, pronaos supralărgit, pridvor deschis cu arcade în plin cintru sau semicircular, cu două turle hexagonale din cărămidă, amplasate deasupra pronaosului și naosului) a fost ctitorită, între anii 1780-1782, de negustorul grec Gheorghe Nicola Smerna Linototipis (care și-a luat și numele de Rucăreanu), meșteri constructori fiind ,,Constantin și Ion, zidari ot Câmpulung, mesița avgust 1782”.^[3]

         După Primul Război Mondial, fresca și zidurile au fost mai grav afectate de cutremurele puternice din 1940 și 1977, astfel încât, se punea problema demolării edificiului. Demersurile făcute de Oficiul județean pentru Patrimoniu, Argeș au avut ca finalitate decizia Episcopiei Râmnicului și Argeșului de a interveni salvator în acest caz, care a angajat o echipă de meșteri specializați în restaurarea monumentelor de arhitectură, din Bolintin-Ilfov.^[4]

         Mărturii despre gravele distrugeri, provocate de luptele din Muscel, din 1916, se referă și la Mănăstirea Nămăești. Așezată în satul omonim al comunei Valea Mare-Pravăț, în timpul bombardamentelor armatei germane, din septembrie și octombrie, aceasta a fost expusă pericolului, clădirile și biserica fiind incendiate. “În vremea Primului Război Mondial, între anii 1916-1918, biserica, stăreția și o parte din chilii au luat foc din cauza bombelor căzute in zonă. Sergentul Ion Mustață a fost acela care a salvat icoana Maicii Domnului, împreună cu puține cărți și odoare bisericești. El a mărturisit, mai târziu, că s-a trudit o noapte întreagă să stingă focul, iar, spre dimineață, flăcările s-au stins dintr-o dată, când au ajuns lângă icoană.”^[5]

        Amplele lucrări de construcție, restaurare și consolidare au fost derulate între anii 1917-1921 și continuate de lucrările dintre anii 2000-2001, când pridvorul de zid a fost adus la înfățișarea inițială, curățindu-se zidăria adăugată pe stâlpii de piatră.^[6]

Mănăstirea Nămăești, Muscel.

        Despre biserica mănăstirii, săpată în stânca muntelui, nu există date precise, cele mai vechi  documente datând din anii 1503-1547, prin hrisoavele domnitorilor Radu cel Mare și Mircea Ciobanul. Despre icoana făcătoare de minuni, Maica Domnului cu pruncul Hristos, se crede că este una dintre cele 12 icoane pictate de apostolul evanghelist Luca, patronul iconografiei creștine, cel care a pictat primele icoane ale Maicii Domnului purtând în brațe pe Hristos, precum și prima icoană a Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

        Ea a fost adusă aici, în peștera de la Nămăiești, de Sfântul Apostol Andrei și este dintre cele mai renumite din țară, fiind considerată a fi de la întemeierea mănăstirii.^[7]

        Alegerea hramurilor, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii, și stabilirea numărului viețuitoarelor stăreției, 33, se crede că Maica Domnului le-a cerut, în visul celor trei ciobani din legenda întemeietoare

      Pictura a fost deteriorată de vreme. În anul 1798, icoana a fost ferecată în argint de către Enache Postelnicul iar, în anul 1913, soția unui general din armata română a pus să i se facă o ramă de argint. În vremea primului Război Mondial, între anii 1916-1918, biserica, stăreția și o parte din chilii au luat foc din cauza bombelor căzute în zonă, sergentul Ion Mustață fiind cel care a salvat icoana Maicii Domnului, împreună cu puține cărți și odoare bisericești. Icoana a necesitat o restaurare integrală, care s-a făcut după o metodă athonită, folosită încă din secolul al XVI-lea, la icoana Maicii Domnului, de la Mănăstirea Vatoped. Călugării athoniți au pictat o pânză, în aceleași condiții cromatice, în aceeași tușă stilistică a originalului. Mai apoi, pânza a fost aplicată pe dinăuntrul ferecăturii, nu lipită, ci numai suprapusă, lăsând practic lemnul întreg, la fel și urmele din pictură veche.

        Restaurarea icoanei a fost încredințată tânărului Alexandru Nicolau care a lucrat vreme de câteva luni la aceasta, în prezența maicii starețe, sub atenta ei supraveghere . Mai târziu,Vasile Frank Timiș, un român creștin stabilit în Anglia, trecând pe la sfânta icoană, a aflat despre dorința maicilor de a îmbrăca icoana în aur. Acesta a finanțat lucrarea, aducând de la Monetăria Statului cantitatea necesară de aur (1,5 kg)^[8].

        Situația dezastruoasă din țară, în mod deosebit a școlilor, primăriilor, lăcașelor de cult, cu precădere din zonele de ocupație, este solicitată, în 21 decembrie 1918, de Ministrul de Interne, G. Georgescu,^[9] în vederea stabilirii pagubelor ce vor fi suportate de către cei care le-au provocat.

        Adresa, publicată ca Decret lege nr. 3795, în Monitorul Oficial nr. 221/1918, se adresează prefecților cărora le cere ca lista cu informațiile să fie ordonată conform următoarelor criterii: consecințe ale bombardării cu aeroplane, vexațiuni și imixtiuni, rechiziții, crime și violuri, impunerea de dări, amenzi către administrația militară și despăgubiri acordate supușilor străini, pagube de pe urma armatei rusești, pagube de pe urma armatei române. Rapoartele prefecților trebuie transmise, apoi, Comisiunii generale de desdăunare, până la data de 31 decembrie 1918.