Sintagmele “mișcarea lumii” sau “mersul lumii”, chiar dacă nu sunt identice în conținut, au șanse minime de a fi operaționalizate conceptual într-un anumit tip de analiză. În plan real, ele reprezintă o stare de fapt ce afectează omul, natura și societățile umane. Două cuvinte uzuale par să dea sens nu doar unei aparente percepții simpliste a “a tot ce se mișcă“ în jurul nostru, dar introduc și o subtilitate mai profundă a înțelegerii, pentru mai mulți oameni, a existențialității noastre. Coexistența celor trei vectori de referință, Omul, Natura și Societățile umane presupune mișcări concomitente și instantanee, în forme diferite de exprimare. Gnoseologia întregului va permite dezvoltarea unor elemente specifice abordării secvențiale.

Planeta Pământ, aflată într-o multiplă mișcare permanentă, este cea care a creat condiții optime pentru evoluția speciei și a societăților umane, a biodiversității animale și vegetale. Terra nu este o planetă amorfă și statică. Are propria ei viață, propriile ei “ trăiri”, uneori cu efecte catastrofale pentru om și comunități. Mă gândesc la Potopul lui Noe… Au apărut societăți umane, au dispărut societăți umane, conform relatărilor istorice și biblice. Generații după generații și-au urmat destinul conform programelor AND.

Actuala societate umană are o vechime de aproximativ șase mii de ani. Fără a divaga spre diverse teorii asupra evoluției noastre și a societăților umane adiacente, putem susține: suntem albi caucazieni (o majoritate) și aparținem popoarelor indo europene. Așadar, omul nu este un produs al mentalui celest, ci o parte a universului fundamental, nivelul trei dimensiuni. În tot acest interval de timp, spiritualitatea divină, politeistă sau monoteistă, a însoțit demersul omului, indiferent de statutul său social. Începând cu mitologia antica și până la religiile monoteiste actuale, s-a constatat un proces continuu de adaptare și schimbare a demersului divin la nevoile oamenilor și a societăților pe care le reprezintă. A fost un proces îndelungat, contradictoriu, contestat conflictual, apelându-se la orice mijloace pentru impunerea unei dogme. Istoria, conform tipologiei marelui filozof Hegel (trăită, reflectată, filozofia istoriei) are multe evenimente și fenomene cunoscute. Cu certitudine, pentru partea necunoscută a istoriei lipsesc coordonatele de referință. Să coexiste în paralel o istorie secretă a lumii? Rămâne o întrebare retorică.

Ne aflăm la începutul milenului trei. O lume complexă și complicată, diversă și puternic stratificată, ierarhizată și polarizată, valori multiple și inegal dezvoltată, cu fenomene extreme (sărăcie absolută, extremism, conflicte religioase, nerespectarea drepturilor omului, fenomenul dependenței de droguri și traficul de ființe umane, etc.), dar și cu evidente performanțe tehnologice. Evoluția rapidă a societății umane impune noi reguli și valori, noi comportamente și atitudini.

În concordanță cu aceste noi realități, instituțiile formale sau informale au fost obligate să se adapteze noilor coordonate existențiale.

Nu este irelevant că am încercat să punem în același spațiu online preocupări multiple fără a apela la conotații divergente. Ele sunt componente ale aceluiași spațiu uman și societal, participă la înțelegerea întregului.  Colaboratorii noștri sunt competenți și cu specializări diferite.

Cred în acest demers, poate inedit ca abordare, și cu informații de calitate. El nu are nimic incongruent, nimic întâmplător, nimic incisiv, nimic conflictual. Încercăm să ne plasăm, cu știința de carte și experiența de viață a fiecăruia, într-o anumită normalitate, generată de istoria reală a devenirii noastre.

Aș încheia cu o parafrazare a unei întrebări celebre. După descoperirea particulei Higgs (Acceleratorul European de la CERN), unul dintre cercetători a pus o întrebare. Dacă acesta este răspunsul (particula Higgs, Particula Dumnezeu – o metaforă) atunci care este întrebarea?

Am prezentat intențiile noastre. Care sunt întrebările?